Studiile superioare nu te ajuta nici la un magazin cu haine

M-am întâlnit zilele trecute cu o fostă colegă de liceu, acum absolventă a facultății de Geografie-Turism din București. Era tristă. După ce terminase facultatea și trecuse cu bine de lucrarea de licență, aceasta a trebuit să se angajeze prin Balș pentru perioada verii. A mers la un magazin în care se vând haine și accesorii vestimentare din oraș, la care a bătut palma pentru un salariu de 600 de lei/lună. Nici o lună n-a trecut că au și început disputele: Patroana a considerat că 6 zile/săptămână sunt totuși prea puține, așa că măcar două duminici pe lună trebuiesc petrecute la magazin. Fata a spus clar că nu acceptă, pentru că nu așa a fost stabilit de la început. A doua zi, contractul ei de muncă a fost desfăcut. Fără vreun preaviz de 15 zile cum ar spune legea. Fără vreo explicație logică. Doar așa, că patronul este deasupra legii. Să nu mai spun că patroana ei este o semi-analfabetă. Cam cu asta s-a ales o tânără absolventă a unei facultăți bucureștene: o palmă grea peste față dată de cruda realitate care se regăsește în orice colț al acestei țări mizerabil administrată în ultima sută de ani, unde diplomele de studii sunt numai bune de dus la WC pentru a înlocui hârtia igienică.

Baliverne religioase

Am văzut mai devreme la tv o știre. Un copil din Moldova a murit după ce a fost botezat. Micuțul s-a înecat când preotul l-a scufundat în cazan. Cred că dacă acela era copilul meu muream cu popa de gât. Problema este că acesta este o altă tâmpenie de obicei fără niciun folos. Ce să spunem acum, că acel copil nu a fost vrut de dumnezeu și l-a luat?! În plus, această întâmplare nu este singulară. Cazul ăsta îmi aduce aminte de un alt om ucis de religie. În urmă cu ceva vreme vedeam o știre la TV cu un bărbat care a pierdut controlul volanului în timp ce se închina în dreptul unei biserici. Acesta a murit iar pasagerul de lângă el a trăit. De ce e nevoie de atâtea țățisme? Mai ales că e clar câtă credință are fiecare?

Un țigan defavorizat

Am trăit s-o văd și pe asta. Săptămâna trecută am văzut un țigan defavorizat căruia i-am dat chiar dreptate. Eram într-un magazin. A intrat individul(avea vreo 28 de ani) și i-a cerut vânzătoarei să-i scoată la imprimantă patru foi. Tipa le-a scos, după care îi spune pe un ton flegmatic: ”Opt lei”.

Când am auzit prețul am rămas mască. La fel și țiganul de lângă mine care era îmbrăcat la patru ace. Cum să coste opt lei patru foi scoase la imprimantă? Tipul i-a spus că în urmă cu două zile, patronul magazinului i-a luat pe 6 foi pe care i le-a și dactilografiat vreo cinci lei, așa că nu are cum să-l coste mai mult. Atunci, vânzătoarea l-a luat la rost. ”Hai bă, zbori de-aici că mă stresezi! Nu fac eu prețutile! Marș și să nu te mai văd. Nu-mi mai da niciun ban!”, îi zice aceasta. Se vedea în vocea ei că s-a cam ars când a auzit că patronul se cunoaște cu clientul. Foarte calm, cum nu prea vezi în rândul lor, țiganul i-a vorbit cât se poate de elevat. I-a cerut la un moment dat să-i arate unde se află lista cu prețuri. Desigur, nu exista nicio listă. Vânzătoarea l-a văzut mai colorat și s-a gândit că poate scoate ceva de pe urma lui. Până la urmă, clientul nu a mai luat hârtiile. A plecat spunându-i gaiței să-i vorbească mai frumos și să pună prețurile la vedere.

Hai să ne bloguim

Nu am mai scris pe acest blog de aproape un an. Publicarea articolelor nu-mi oferă posibilitatea să spun tot ce am de spus, așa că m-am decis să-mi reiau activitatea și aici. Sunt lucruri care nu pot constitui subiectul unor știri, astfel sunt tocmai bune de scris pe blog. De când n-am mai intrat pe aici nu numai că numărul vizitelor a crescut, dar și posibilitățile de la blogger par a se fi îmbunătățit.

Poți să-ți editezi singur o temă, desigur, până la o limită. Dar nu asta contează cel mai mult, ci comunicarea. Așa că puțină bloguială nu strică nimănui.

Just a song