
Bancurile cu şi despre poliţişti se găsesc într-un număr considerabil în foarte multe publicaţii, acestea aducând foarte uşor zâmbetul pe buze cititorilor. De foarte multe ori, unii dintre noi cred că este vorba de exagerare din partea celor care compun astfel de bancuri, însă există situaţii care demonstrează că pentru poliţişti, totul este posibil. În urmă cu câteva luni, un poliţist pe aria rutieră din cadrul Poliţiei Balş a găsit infiltrată o persoană care a îndrăznit să meargă pe străzile patriei fără...centură de sioguranţă. Pentru poliţist nu a contat însă că persoana oprită se afla pe un motoscuter, iar acesta nu este dotat cu centură de siguranţă (de altfel nici n-ar avea cum). La citirea amenzii pe care a primit-o, persoana în cauză a decis să-l acţioneze în instanţă pe poliţistul care a întocmit acest act, considerând că a fost luată în bătaie de joc. Întrebat despre caz, comandantul Poliţiei Balş ne-a declarat:
„Cunosc acest caz şi într-adevăr, aşa este. Dorel A. din cadrul Poliţiei Balş a acordat o amendă pentru nepurtarea centurii de siguranţă. A fost un moment de neatenţie la întocmirea actelor necesare. De fapt, el vroia să dea o amendă pentru nepurtarea căştii”. Pentru nepurtarea centurii de siguranţă la motoscuter sau nu, agentul de la Poliţia Balş a făcut ca anecdotele care au la bază fapte ale poliţiştilor să devină...realitate.
Altă plângere legată de activitatea aceluiaşi poliţist de la rutieră
Tot vara anterioară, acelaşi poliţist care a „reuşit” să sancţioneze un conducător de motoscuter a mai „supărat” pe cineva. O doamnă a sunat la numărul 112 pentru a chema un echipaj al poliţiei care să-i elibereze strada de un şofer care o blocase în vederea descărcării de marfă. La faţa locului a fost trimis agentul Dorel A. , care la vederea celui care blocase strada, a sărit să-l îmbrăţişeze. Acest gest a enervat-o pe femeia care odată cu venirea poliţiei aştepta să se facă dreptate. rodica Ciobanu, medic din Spitalul Orăşenesc Balş, cea care a fost nemulţumită de comportamentul poliţistului, ne-a declarat:
„Gestul de a-l îmbrăţişa pe cel care încălca legea m-a enervat la culme! Am făcut o reclamaţie la IPJ Olt pentru a se face ordine în acest caz. La două luni de la depunerea reclamaţiei la IPJ am fost amendată de acelalşi poliţist pe motiv că le-am adresat injurii atât poliţistului cât şi şoferului care blocase strada. Cuantumul amenzii era de 200 de lei, pe care am contestat-o la Judecătoria Balş, care mi-a dat câştig de cauză pe baza declaraţiei unui martor”.
Poliţistul-problemă nu a mai făcut altfel deprobleme în cadrul locului de muncă, iar colegii au numa cuvinte bune de spus despre el, cu excepţia că uneori este cu „capul în nori”.
Andrei Lupu
(usher_bals@yahoo.com)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu