
Comuna olteană Morunglav („morana”-deal, „glava”-cap) , al cărui nume se traduce din punct de vedere etimologic „Capul Dealului” şi-a serbat sâmbătă seara prima atestare istorică. Este pentru a doua oară după revoluţie când se sărbătoreşte acest eveniment, după ce în anul
Primul document care atestă moşiile Iaşii Moringlavi sunt confirmate de Hrisovul lui Vlad Voievod la data de 20 iunie 1489 lui Mico, Stolnicul surorii sale Anca şi lui Stanislav . vechimea pe care o are comuna îi permite să deţină şi obiective istorice valoroase , printre care şi biserica din satul Poiana Mare care este cea mai veche din localitate şi care a fost zidită la sfârşitul secolului al XVI-lea, în aceeaşi perioadă în care a fost înălţată şi celebra Mănăstire din Călui. La evenimentul de la Morunglav ar fi trebuit să ajungă şi deputatul Valeriu Steriu, însă din motive obiective a lipsit.
Cert este că evenimentul de sâmbătă noaptea a meritat toţi banii şi că astfel de sărbătoriri ne mai amintesc şi de valorile istorice şi culturale de pe meleagurile noastre, unele dintre ele uitate de mulţi.
Andrei Lupu
(usher_bals@yahoo.com)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu