Mihai Eminescu, primul nostru gazetar profesionist
Mihai Eminescu a scris pe lângă operele sale lirice care au avut, au şi vor avea priză la publicul de toate vârstele, şi articole pentru mai multe gazete ale timpurilor lui. Într-o perioadă în care ţara noastră era ocupată de un popor majoritar analfabet (90%), Eminescu la fel ca şi Mihail Kogălniceanu şi alţii au facilitat trecerea rapidă spre un popor mai şcolit. Presa românească se situa cu circa trei sute de ani sub cea europeană, ani care au fost recuperaţi într-un interval extrem de scurt printr-o implicare serioasă a gânditorilor noştri cei mai de vază. Eminescu a fost considerat primul nostru mare gazetar profesionist. Asta se datorează în primul rând informaţiilor pe care a reuşit să le acumuleze în timpul tinereţii şi care i-au permis să intre fără greutate în rândul gazetarilor cei mai de seamă. Studiile făcute în afara ţării l-au ajutat foarte mult, deoarece sistemul de învăţământ din ţara lui natală nu ar fi putut să-l înzestreze cu atâtea cunpştinţe. Au existat mai mulţi gazetari buni în ţara noastră, însă ceea ce îi diferenţia de Eminescu era că aceştia copiau stiluri ale altor omologi din ţările dezvoltate. Eminescu a putut scrie obiectiv articolele din gazetele vremii lui, în ciuda faptului că era în acelaşi timp şi un mare creator de opere lirice. La Eminescu, subiectivul şi obiectivul erau elemente cu care acesta jongla foarte fin şi care nu se îmbinau decât dacă autorul voia să scoată un articol fie el comic, fie ambiguu.
Eminescu a fost pe lângă un gazetar profesionist a fost şi un mare naţionalist. În ciuda faptului că el a acumulat cele mai multe informaţii din afara graniţelor, era strict împotriva emigrării sau studiului românilor peste hotare. Conservator convins, Eminescu a găsit asemănări de mentalitate în politică, mai concret în Partidul Conservator. Iubea ceea ce aparţinea neamului nostru, ţăranul simplu care se ocupa cu muncile câmpului şi care-şi cânta doinele fără a resimţi în vreun fel greutăţile vieţii sărace pe care o ducea. George Călinescu în ampla lucrare „Viaţa lui Mihai Eminescu afirma despre acesta că atunci când a intrat în colectivul redacţional al „Junimii” lui Titu Maiorescu în anul 1872, „se găsea un Eminescu familiar şi considerat”. Capacitatea de a se integra între colegii săi pe care i-a ales numai după faptul că susţineau aceleaşi cauze ca şi el l-a făcut pe Eminescu să poată continua fără probleme să lucreze şi să facă ceva util pentru cititorii al căror număr începuse să crească.Eminescu a fost considerat un rasist la adresa evreilor. Acesta era împotriva acestui neam care se putea găsi în multe dintre târgurile din ţara noastră. Eminescu nu purta ură întregii rase evreieşti, ci considera nedrept activităţile acestora. Evreii nu produceau nimic , ci doar făceau negoţ cu obiecte realizate de alţii. La fel ca şi unele firme de astăzi, evreii cumpărau marfa cu un preţ extrem de mic de la producător , o cărau în locuri în care se găsea cu greutate şi o vindea la un preţ extrem de mare. Preţul nu consta neapărat în bani, ci şi în binecunoscutele trocuri. Şi această împotrivire la adresa evreilor a lui Eminescu ţine tot de spiritul său conservator şi naţionalist. Eminescu îşi dorea să-i vadă pe toţi muncind şi producând. Evreii erau pentru el nişte paraziţi care trebuiau eliminaţi din sistemul de negoţ din România
Andrei Lupu
(usher_bals@yahoo.com)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu