joi, 11 iunie 2009

Biblioteca orăşenească din Balş nu îşi satisface vizitatorii


Nu mai mult de 3.3 % dintre adulţii bălşeni au fişe la biblioteca orăşenească din localitate. Au şi destule motive să nu caute informaţiile dorite în rafturile acesteia, deoarece dotările şi condiţiile de care dispune lasă de dorit. La intrarea în incinta bibliotecii stă un caiet în care cititorii au posibilitatea de a lăsa impresii şi de a propune noi cărţi de achiziţionat. Unii dintre puţinii cititori au decis să tragă semnale de alarmă către administratorul bibliotecii. Printre mesajele „de dragoste” se pot citi: „Plouă în incintă” sau „ vrem calculatoare, doar e o biblioteca orăşenească!!!”. Biblioteca beneficiază de un calculator care, de câteva luni este chiar conectat la internet. Dar atât. Nu există o sală în care tinerii să se poată strânge şi dezbate diferite probleme cu ajutorul calculatoarelor. Asta deşi în unele locaţii din ţara noastră , există biblioteci care „se-nvârt de pe soare”. Oare aceşti locuitori ai Balşului care sunt într-un număr destul de scăzut, n-au aceleaşi drepturi ca şi cei ai altor oraşe ale acestei ţări?! În oraşul Balş nu există, spre exemplu, vreo carte de-a celui mai mare epigramist român- Cincinat Pavelescu- deşi cu siguranţă i-ar interesa pe mulţi să le citească . De asemenea, pe rafturile bibliotecii orăşeneşti nu se găseşte niciun exemplar din „ Critica raţiunii pure” a lui Kant, una dintre cele mai citite cărţi din lume. Astfel, adevăraţii gânditori şi valorile în materie de literatură ajung să fie uitaţi. Tot asta este şi cauza pentru care non şi pseudovalorile înlocuiesc cu o uşurinţă mult prea mare ceea ce este cu adevărat valoros. La vederea bibliotecii orăşeneşti, profesorul de origine americană Lee Griffith din Liceul Teoretic a afirmat că nu este deloc încântat de cărţile în limba lui maternă care se pot număra pe degete. Acesta a mai afirmat şi că va lua legătura cu nişte prieteni din America pentru a mai aduce cărţi în limba engleză de care copiii să se poată bucura. Chiar este nevoie ca o bibliotecă orăşenească să cerşească milă din partea vizitatorilor?! Păi ce facem domnilor politicieni cu acea latură numită cultură? Sau să-nţeleg că pe oamenii de rând îi vreţi proşti, pentru a-i manipula mai bine când vine vremea alegerilor cu ţigări, telefoane sau alte „minuni”? Aşa aţi fi nevoiţi cu toţii să-i convingeţi cu citate din Goethe, Schopenhauer sau Balzac, nu cu sloganele de doi bani pe care le aruncaţi din maşini îmbrezate în simbolurile minciunii, hoţiei şi măreţiei voastre jalnice

Andrei Lupu
(usher_bals@yahoo.com)

Niciun comentariu: