Mănăstirea Măineşti – istoric

Mănăstirea Măineşti este o vatră monahală străveche înfiinţată cu aproape trei sute de ani şi situată pe valea râului Olteţ, la doi kilometri de oraşul Balş. anul exact al fondării aşezământului nu se cunoaşte , dar pare să fie cuprins în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În 1743 ctitorul închină acest schit ca metoc Episcopiei Râmnicului , aşa cum atestă o aemănare de pe actele privitoare la schit din condica Episcopiei. Câţiva ani mai târziu, mănăstirea figurează în alte două documente. Primul este o carte de hotărnicie din 1752 în care se face referire la terenul donat schitului de un anume „Parthenie eromonah Măinescul”. Al doilea document este o hotărâre a Caimacamului Craiovei care întăreşte donaţia din actul precedent , statornicind că „biserica să stăpânească cu bună pace” dania lui Partenie.
Tot din aceste documente aflăm şi numele fondatorului schitului, „dumnealui ispravnic” Matei Bârzeanu. Singura informaţie despre ctitorie o găsim într-o însemnare de pe ultima filă a unui apostol tipărit la 1683. aici stă scris că bisericuţa ridicată de ispravnicul Matei era „din lemn, mititică şi cu pereţii de nuiele”. Şi avea hramul sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavril. Poveştile bătrânolor mai spun că primii monahi ai schitului sădiseră în împrejurimi o mulţime de pomi aduşi din locuri străine şi depărtate , făcând din vatra măineştenilor un adevărat rai.
La 1805, aflăm tot din însemnătatea făcută de apostol , că s-a început ridicarea bisericii de piatră , cea care se găseşte şi astăzi. Ea se zideşte cu cheltuiala a „mulţi creştini , streini, călători, megieşi şi săteni moşteni”. Lucrările au fost terminate în anul 1810 prin strădania preotului Nicolae şi a postelnicilor Ianache Preda şi Ion Nicolae Măinescul. În pisania din pridvorul bisericii stătea scris: „Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a făcut această sfântă biserică , cu zidirea din temelie de Kir popa Nicolae ... de dumnealor postelnicu Ionache Preda brat şi de postelnicu Ion Nicolae Măinescul , fiind îndemnaţi de duhul Sfânt şi alţi oameni cum le-au dat mâna şi s-au tălcuit zidirea din temelie la leatul de la Hristos 1805...şi fiindcă mai nainte era hramul Sfinţii Voievozi şi acum s-au aşezat hramul Sf. Nicolae şi s-au înfrumuseţat cu zugrăvitu la 1810 zidită de la întemeierea lumii 7318”.
Bserica are zidăria din cărămidă. Construcţia are o singură turlă , cu baza pătrată , instalată în faţă, pe pronaos. La intrare se află un mic pridvor în stil brâncovenesc cu stâlpi din cărămidă prinşi în arcade. Pronaosul este de dimensiuni mici şi nu are ferestre. El este despărţit de naos printr-un zid tăiat de o intrare şi două deschizături mici, laterale, simetrice intrării. Naosul are pe latura sudică două ferestre cu deschiderea foarte mică iar pe latura nordică, una. Catapeteasma bisericii este un zid . Altarul , şi el foarte mic, are o ferăstruică pe peretele de răsărit şi trei firide de mărimi diferite , dintre care una serveşte de proscomidiar. În exterior, pe peretele dinspre sud, , cam în dreptul pridvorului , aproape de acoperiş , au fost înfăţişate cândva chipurile unor filosofi antici – Platon , Socrate, Aristotel- desfăşurând din mers suluri de hârtie cu înscrisuri .
Pictura interioară este făcută într-o tehnică combinată de frescă şi pictură tempera. În pronaos sunt înfăţişaţi ctitorii aşezământului – Jupân Tănasie, preoteasa Ancuţa , jupâniţa Măriuţa postelniceasa , jupân Ioan Postelnicu , popa Mihai brat, popa Nicolae, preoteasa Stanca, Nicolae Măinescul şi Enache postelnicu Marinescu, etc. Î
La portretele ctitorilor , ca şi la celelalte portrete din interior, în desenul costumului se pot observa elemente ale portului popular românesc. Figurile sunt conturate, în tehnică de tempera cu linii groase. Gama culorilor cuprinde în special roşuri şi griuri , albastru şi puţin verde şi galben. În naos predomină încărcăturile şi brâiele cu linii negre şi roşu închis.
După 1818, mănăstirea devine cunoscută sub numele de „schitul haiducilor”. Cetaşii lui Iancu Jianu s-au retras aici şi s-au călugărit după ce căpitanul lor s-a lăsat de haiducie. Spun bătrânii că „se făceau atunci multe semne şi minuni” la acest vechi schit. Din 1915, aşezământul este părăsit iar bisericuţa se părăgineşte fiind năpădită de ierburi şi corcoduşi , rămânând fără acoperiş. La 1926 este închisă cultului public datorită stării avansate de degradare . Este redeschisă în 1941 cu statutul de „biserică de mir” , filială a parohiei „Cuvioasa Parascheva” din Balş. arhiepiscopia Craiovei îl trimite aici pe preotul refugiat Pavel Mateevici cu obligaţia de a se ocupa de reparaţiile necesare. După câteva renovări sumare, preotul Mateevici pleacă şi ruinarea construcţiei continuă. Într-un catalog al bunurilor mobile şi imobile ale bisericii întocmit la 1972 stă scris:
„ Biserica filiala Sfinţii Voievozi este în stare de ruină generală , prezentând crăpături la toate zidurile, largi de 17 centimetri şi ameninţă cu prăbuşirea”. Tot aici aflăm inventariat un număr de 12 icoane pictate pe pânză şi lemn, icoane din care astăzi se mai păstrează doar patru. Comisia tehnică şi administrativă care cercetează starea construcţiei , tot în anul 1972, dă un verdict categoric: degradarea este atât de avansată încât nu s-ar mai putea construi decât o nouă biserică. După cutremurul din martie, 1977, se începe instaurarea schitului Măineşti., din iniţiativa episcopului Iosif al Râmnicului şi Argeşului, cu contribuţia preotului paroh Taras Popa şi a aloto creştini. Lucrările iau sfârşit în anul 1981, când se face şi sfinţirea lăcaşului. În documentul pus cu acest prilej în piciorul sfintei mese citim” La acest schit se spune că s-au făcut minuni, dar astăzi s-a săvârşit minunea cea mare, fiindcă după 75 de ani de ruină în părăsire, biserica Schitul Măineşti a izvorât ca din pământ locaş de rugăciune , redându-se cultului”.
Biserica restaurată a funcţionat ca biserică de mir , şi a primit după naţionalizare, diverse destinaţii: incinte ale Gospodăriei Agricole de Stat, şcoală, tabără, etc. La 11 noiembrie 1996, prin hotărârea nr. 4725 a Sfintei Episcopii a Râmnicului se redeschide Mănăstirea Măineşti reînnodând firul tradiţiei monahale începute aici în urmă cu trei secole.

Andrei Lupu
usher_bals@yahoo.com