Dacă vrei să afli adevărul despre modul de viaţă pe care îl duc oamenii de rând din ţara noastră, urcă într-un tren personal. Mergi de la un capăt de linie la altul şi vei vedea adevărata faţă a lucrurilor, croită de înşişi mai-marii noştri din fruntea statului. Ai să găseşti fără îndoială oameni înţoliţi cu haine jerpelite cumpărate cu ani buni în urmă, şi atunci de la „second hand”. Vor fi şi cerşetori, muţi, ciungi sau alţii dintre aceia pe care soarta i-a lovit şi care acum se folosesc de problemele pe care le au pentru a câştiga nişte fise. Vei vedea femei maltratate de soţii sau concubinii lor din cauza neajunsurilor. Unii stau liniştiţi pe locul lor aşteptându-şi parcă sfârşitul. Spre seară, alţii se întorc beţi de la servicii şi se dau în spectacol de fiecare dată când văd câte o persoană străină. Cât despre educaţia din trenuri, ca la noi la nimeni. Oltenii sunt cei mai gălăgioşi călători şi se cunosc de departe. În Ardeal, spre exemplu, sunt prost văzuţi şi multora le este teamă de agresivitatea lor. „Naşii” sunt singurii care-i fac pe unii să vorbească şi totodată pe alţii să tacă. Este ştiut faptul că majoritatea persoanelor care merg cu trenul pe distanţe mici şi în special în afara oraşelor mari nu cumpără bilet şi-i împing câţiva lei naşului, care ştie că a refuza o persoană nu este politicos. Acest fapt duce însă la haos în trenuri atunci când cei care merg „cu naşul” sunt rromii care vând ghiuluri, inele şi lănţişoare din aur ...de trompetă. Dacă ai norocul să adormi în timpul drumului, eşti o pradă fosrte uşoară. Aceste „afaceriste” cu fuste lungi şi creţe nu stau prea mult pe gânduri dacă văd că este ceva de furat şi se poate acţiona. Urcă câte o turmă, iar cu cât sunt mai multe cu atât eşti mai despus lucrurilor rele. Cer cu nesimţire dacă văd ceva la îndemână care să le atragă atenţia. Cei beţi şi dornici de afirmare cad deseori în cursele întinse de acestea. Poate din salariul mic pe care îl iau, cea mai mare parte ajung să-l lase rudăreselor.
De adăugat însă că ţara văzută din tren este foarte frumoasă. Munţii, dealurile, podişurile şi câmpiile sunt superbe. Desigur, mai puţin acolo unde pădurile au fost defrişate şi unde se observă din loc în loc plase de sârmă sau parapeţi care să oprească pătrunderea pietrelor căzute de pe versanţi pe stradă sau pe calea ferată. Problemele cu care se confruntă oamenii îi fac însă parcă să nu vadă ce splendori ocoleşte trenul. Mai pot fi observate şi muncile colosale ale românilor înainte de 1989. Foarte multe tunele, poduri, apeducte şi viaducte. Iar azi...nimic. se mai lucrează în locurile în care este neapărată nevoie, pentru a putea face posibilă trecerea trenurilor sau ma;inilor. Şi aceste construcţii ţin poate chiar ani, deşi în funcţie de modul în care se muncea odată, sunt nişte banalităţi.
În decursul călătoriilor cu trenul se leagă de multe ori prietenii. Sunt oameni care vorbesc elevat în ciuda faptului că sunt îmbrăcaţi în nişte ţoale jerpelite, lăsând impresia că sunt oameni mari. Poate că nu au fost primiţi în rândul „celor sus-puşi” pentru că fie au fost prea cinstiţi, fie prea săraci. Fluierul naşului sună din când în când şi-i mai trezeşte pe călători din reveria melancolică în care se găsesc, reverie care mai poartă şi numele de...crunta realitate.
Andrei Lupu
(usher_bals@yahoo.com)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu