Atât de-a lungul străzii principale a Balşului cât şi printre blocuri au răsărit ca după ploaie o mulţimne de pergole din lemn. Scopul acestor suporţi este acela de a-i oferi orăşelului de pe Olteţ un nou loock iar cetăţenilor acestuia acea satisfacţie a plimbării pe aleile urbei care până acum a cam lipsit. Pergolele vor fi „dotate” cu trandafiri şi iluminate cu becuri frumos colorate. „În acest fel vom reuşi să iluminăm şi trotuarul, iar faţa Balşului să fie cu totul alta. Până acum am reuşit să montăm circa 30 de pergole şi o să continuăm să punem prin tot oraşul. Referitor la culorile becurilor cu care vom dota pergolele, cred că vom folosi două culori:galben şi albastru”, ne-a declarat primarul Balşului, Mădălin Teodosescu.
La auzirea veştii că pe pergolele din faţa blocurilor lor vor sta suspendaţi trandafiri, locuitorii au fost foarte plăcut impresionaţi. Era şi normal, mai ales că până acum Balşul a fost condus de personaje care nu au dovedit un prea mare simţ estetic în ceea ce priveşte acest oraş. Câţiva dintre ei au ţinut să ne spună câteva cuvinte despre cum văd această iniţiativă a Primăriei Balş:
„Am fost plecată două luni de acasă, iar când m-am întors mi s-a părut că Balşul este de nerecunoscut. A existat o preocupare continuă de înfrumuseţare a oraşului şi asta îmi place foarte mult. După ce parcurile au fost curăţite, bine îngrijite şi acoperite cu gazon şi flori , acum s-a trecut şi la celelalte zone ale oraşului. Foarte frumos! Avantajul acestor pergole este că nu distrug spaţiul verde al oraşului. Îşi merită toţi banii! Abia aştept să inflorească trandafirii. Şi mai sper că vor rezista aceste flori şi nu vor fi rupte de către derbedeii care umblă noaptea” (Alina Staicu, locatar).
„Ştim cu toţii că ne aflăm în plină criză economică. Acest lucru parcă nu se vede pentru autorităţile Balşului, care zi de zi aduc noutăţi în oraş. Acum se lucrează la canalizarea a două străzi şi totuşi, s-au găsit fonduri şi pentru acest lucru superb: montarea de pergole. Înainte să văd aici, în Balş, nu am mai văzut nicăieri în zona noastră. Fosrte frumos, mai ales că am auzit că vor fi iluminate şi acoperite cu trandafiri. Dacă era Mădălin primarul Balşului în cei opt ani pe care i-a dormit Vitalie, Balşul era un adevărat obiectiv turistic. Sper să nu-l deochi şi să continue în acelaşi ritm în care a început” (Mirela Cojocaru, locatar).
„Ca să fiu sincer, nu am votat PNL-ul atunci când au avut loc alegerile pentru primari. De atunci, m-am căit la fiecare realizare a primarului de acum. Ne-a renovat strada Cireşului, lucru care devenise un vis pentru mine şi vecinii mei. Aceste suporturi din lemn vor fi nişte lucruri pe cât de simple, pe atât de frumoase. De fapt, ne demonstrează încă odată că se poate, exact aşa cum a făcut cu acea „aparatură croncănitoare” din parcul central care ne-a scăpat de ciori. Dacă gândesc acum la rece , nu cred că un alt pretendent la fotoliul de primar al Balşului ar fi putut realiza ceea ce a făcut Mădălin. Felicitări!” (Constantin Matei, locatar).
Aşa cum simbolul Piteştiului este laleaua şi îşi are propria sinfonie, după montarea acestor pergole prin tot oraşul şi acoperirea lor cu trandafiri şi Balşul poate să înfiinţeze o sărbătoare a unei noi ere: Zilele trandafirului. Acest lucru ar duce totuşi la un paradox politic, deoarece Balşul este condus de o...săgeată.
Andrei Lupu
(usher_bals@yahoo.com)
Un comentariu:
andrei, asta e schemă veche luată de la vâlcov de la slatina. toată slatina a fost împânzită de asemenea chestii produse de fabrica tatălui său. nimic nou sub soare. să ne zici când se apucă să schimbe borduri.
Trimiteți un comentariu