vineri, 20 martie 2009

"Am fost coleg cu Băsescu!!"




Printre muncitorii de la Strada Cireşului din Balş se găseşte un om deosebit cu un trecut plin şi de amintiri frumoase dar şi de eşecuri. Gabriel Ungureanu, zis Marinaru’ a implinit în urmă cu două zile 53 de ani, iar în momentul de faţă se poate că a trecut cu paşi repezi de la o carieră luminoasă la una pe care o priveşte cu ochii îndureraţi. A fost coleg de facultate cu actualul preşedinte al României, care era cu doi ani mai mare şi care-i era superior. După terminarea studiilor au fost colegi la marină , şi au călătorit împreună pe trei vasuri . Nea Gabi Marinaru’ a fost şi el comandant de navă între anii 1992 – 2000, vreme în care a avut foarte multe ieşiri din ţară. Obişnuieşte să le povestească şi acum colegilor cu care lucrează la drumuri despre trecutul lui, aceştia fiind mândri să aibă un coleg ca el. Palmele aproape că sunt deformate din cauza bătăturilor pe care i le-a provocat lopata pe care o foloseşte zi de zi, însă cea mai mare durere este cea din interior. Despre cauza pentru care a ajuns aici, omul ne-a declarat:
„Am fost mult timp în apropierea Lui Traian Băsescu, omul care astăzi conduce România. Pe acea vreme conducea o navă, iar pentru trei ani eu i-am fost subaltern. Am făcut studiile în acelaşi loc şi am ajuns până la urmă la acelaşi grad:comandanţi de vase. Singura diferenţă dintre noi este că el a avut mai mult noroc decât mine, diferenţă pe care au făcut-o soţiile noastre. În timp ce soţia lui Băsescu a fost una care a luptat pentru casă, a mea a procedat cu totul diferit. În decursul unui an am trimis acasă nu mai puţin de 32.000 de dolari, iar când m-am întors după ultima călătorie am constatat că iubita mea soţie îi cheltuise în scopuri personale. Nu a mai existat nicio cale de împăcare, relaţia noastră încheindu-se în acel moment. De atuci a pornit şi o decădere a mea din toate domeniile. Mai întâi am fost nevoit să renunţ la marină pentru că aveam nevoie de bani pentru a face nişte cursuri obligatorii de verificare şi perfecţionare la Londra, care erau destul de costisitoare, . Fiind lefter, singura opţiune care rămăsese în joc a fost să renunţ la meseria mea de până atunci. Plecarea de la marină a fost cel mai mare eşec din viaţa mea. După aceea, am fost nevoit să mă angajez în mai multe locuri ca şi muncitor necalificat deoarece nu ştiam alte meserii cu excepţia celei de marinar. Am revenit în Balş, locul unde am şi crescut de fapt. Aici m-am angajat iniţial la SC TERMEX SA unde –am îmbolnăvit de plămâni, pentru că era un mediu foarte toxic de desfăşurare a muncii. Fiind nevoit să plec şi de acolo pentru ca boala mea să nu se agraveze m-am angajat aici. Sunt un muncitor necalificat care stă zi de zi cu lopata în mână şi sufăr foarte mult când mă gândesc cine am fost şi cine am ajuns din cauza unei femei haine. Am avut foarte multe de învăţat din perioada petrecută la marină, dar au rămas şi multe lucruri pe care nu mi le pot explica. Unul dintre ele cum de bargele noastre care erau în bună funcţionare, au fost vândute şi acum se pot găsi aliniate în apropiere de Pireu , la Salamina. De asemenea, cum au ajuns nouă fregate care se află acum la Isaccea să intre în posesia lui Petre Roman. Sau cum a intrat Iliescu în posesia pădurii Scroviştea pe care o păzeam în timpul armatei şi care-i aparţinea lui Ceauşescu. Dosarul în care a fost implicat Băsescu , cel cu vânzarea flotei, nu are niciun sens. La acea vreme, actualul preşedinte a făcut un bine pentru navigaţia noastră. Prin vânzarea flotei, Băsescu a urmărit o retehnologizare a vaselor pe care le aveam. S-au scos bani suficienţi din vânzarea flotei pentru care oricum ar mai fi fost nevoie de foarte mulţi bani să fie adusă în ţară. Au mai existat şi nişte contracte de Bal Boat pe şase ani , în care Băsescu a fost direct implicat. Viaţa unei nave a fost estimată la patru zeci de ani, însă unele dintre ele au fost vândute după numai zece pe timpul conducerii lui Iliescu. În această problemă, Băsescu nu a avut niciun fel de implicare, dar întrebarea este de ce nu vede nimeni şi oamenii aceştia care au furat cu adevărat?!
Cea mai mare calitate a lui Băsescu era grija pe care le-o purta oamenilor pe care îi avea în subordine. Într-o zi şi-a rupt gradele în faţa lui Hârjeu, care era ministrul transporturilor, pe motivul că decisese să-l sancţioneze pe un subaltern de-al lui Băsescu, fără ştirea sa. Cauza era că omul tocmai se însurase şi a fost prins băut la serviciu. Băsescu i-a luat partea fără să stea prea mult pe gânduri, fapt ce ar fi făcut pentru oricare dintre noi. Relaţia dintre mine şi preşedinte a fost strict profesionistă, şi cred că nu m-ar mai recunoaşte dacă m-ar vedea în halul ăsta. Tinerilor din ziua le spun că marina nu este o alegere bună, pentru că fiind marinar nu ai o familie aproape şi eşti considerat un asocial. Singurele avantaje sunt banii câştigaţi şi călătoriile prin toată lumea, dar valoarea acestora nu echivalează cu cea a unei familii fericite, chiar dacă traiul este unul modest. Viaţa nu se rezumă numai la bani, iar cine crede asta greşeşte. În interior sunt distrus acum, şi tot ce pot face este să înghit în sec şi să merg mai departe, chiar dacă în mâinile mele se află mai tot timpul o...lopată grea”.
Oamenii ca Nea Gabi Marinaru’ nu se găsesc pe toate drumurile, şi el poate fi considerat cel mai conclusiv exemplu că încrederea în exces poate avea efecte grave asupra viitorului fiecăruia dintre noi. Bălşeanul a ajuns din comandant de vas un simplu muncitor necalificat pe lângă care oricine trece şi-l priveşte ca pe un nimeni. De această dată, însă, aparenţele înşeală.

Andrei Lupu
(usher_bals@yahoo.com)

Niciun comentariu: